Din sertare prafuite in medii hashtemeluite

Cochilia mea, sanctuarul incercarilor
Din al sau orificiu al naravurilor
Sade in gaura cu serpi a futilitatilor.
Tresar, la strigatul de sirena al sentimentelor.

Printr-un ochi, o spranceana , un zvacnet, un tremurat
Vad castaniu de toamna si rosiatic in podoaba
Prin ochii ei, sperantele inaltatoare se revarsa
Inaltatoare? Cum asa? Si Atlas in a sa epica corvoada
Si-a pironit privirea ingropata in a boltii ruina

Oh, pustnic pesimist , in a ta falsa piosenie si inchistare
De ce contenesti in a admira plenitudinea lumii?
De ce nu te osandesti pe al veseliei altar?
Te-ai invesmantat in straie stramte si banale

Inalta-te, ridica-te din noroi si paseste pe iarba uda
Frageda si pura, simte si miroase vocile milenare
Absoarbe esente roscate
Imbratiseaza proiectii castanii
Care te fac sa reinvii din noianul visurilor
In estetica chipurilor
Cuprinde si arunca spasmul interior
Intruchipeaza-l in cuget cuceritor
Sufletul se inalta, spiritul rade in farmec patrunzator
Ghetarul isi arunca lacrimile in mari nestatornice
Balans si fundament in haos dezlantuit
La orizontul aurit de corola sperantelor.